Ora nouă a venit!
Fiecare dintre noi percepem lucrurile diferit. Același eveniment poate fi unul neplăcut pentru o persoană, dar pentru alta poate fi cel mai frumos lucru posibil. În fiecare zi noi primi binecuvântări din partea Domnului pentru că zilnic, El ne acoperă de binecuvântări, chiar fără să le cerem. Depinde de noi cum le primim: ca fiind ceva bun sau ca ceva rău. Ce spuneți dacă începând din acest moment să ne umplem mintea de gânduri bune și să învățăm să ne bucurăm de orice binecuvântare venită de la Dumnezeu?
Emisiunea ORA NOUĂ din această seară va fi o ediție specială. Realizatoarea Loredana Mărăcine, alături de invitatul său permanent, Cornel Dărvășan, vor răspunde și în această seară mai multor întrebări adresate de dvs., urmăritorii postului nostru de televiziune online.
- Dacă toti avem acces la Biblie, iar Biblia este atât de clară cu privire la acest subiect, de ce atâtea speculații privind sfârșitul lumii?
- Ce este ploaia timpurie? Ce înseamnă ploaie târzie?
- Ce înseamnă Sabatul?
- Este zecimea o condiție pentru mântuire?
Loredana și Cornel vor răspunde la aceste întrebări, dar și la multe altele adresate de cei care urmăresc Light Channel.
Vă așteptăm începând cu ora 21.00 pe www.lightchanneltv.ro pentru ediția specială a emisiunii ORA NOUĂ!